Syda merge mai departe

Zgârietura albă apărută în urma avionului de inox pe cerul Bucureştiului se topea tot mai adânc, în albastrul de deasupra salbei de lacuri. Syda sorbea ultimele picături de whisky, rotea paharul ascultând vrăjit clinchetul cuburilor de gheaţă care aveau să moară când el va fi deja în oraş, la sediul secret al SIE. Parisul rămăsese departe, înglodat în visele peste care cineva trăsese fermoarul brusc, dintr-o mişcare exersată.
Niciodată nu-i trecuse prin cap că ar putea să aibă o slujbă diplomatică, nu-i era în fire să joace fin din gleznă, să ţeasă subtilităţi persane, să dezghioace subînţelesuri rostite în şoaptă pe la dineuri oficiale, unde se întâlnesc arici îmbrăcaţi în catifeluri de firmă.

Însă relaţia începută furtunos cu EBA la Bote acasă, într-o după-amiază care nu anunţa nimic special, avea toate şansele să fie încununată de succes dacă şi el ar fi lucrat în străinătate, într-un cadru elitist. Nu mergea aşa, el patron de spălătorie de maşini, exact ca fraierul ăla care a omorât un bătrân în bătaie pe trecerea de pietoni pentru că mergea prea încet, şi EBA ditamai parlamentarul european, exact ca Nea Gigi, mustind de succesuri la unison.
Plus că ambiţiile mamei sale aveau în sfârşit ocazia să explodeze într-o reuşită nesperată pentru fiul ei cel iubit. Însă lucrurile sfârşiseră prost, cum nu se poate mai prost, într-un scandal grunjos care-i făcuse imaginea ferfeniţă. Syda încă nu pricepea dacă a fost pur şi simplu pionul nepotrivit în câmpul de bătaie al tunurilor marilor moguli care ţinteau spre Băsescu, ori cei de la SIE îi dăduseră lovitura de moarte fiindcă intrase prea repede şi oarecum fraudulos, pe sub uşă între ei, în cercul de fier al iniţiaţilor care nu primeşte pe oricine.

Zborhoşescu de la SIE îl întâmpinase, la şedinţa de pregătire a plecării, cu un zâmbet larg, dar de nimic nu poţi fi sigur cu spionii ăştia bătrâni: „Tinere Syda, sper ca-mi dai voie să-ţi spun aşa cu simpatie, ai proptele serioase şi nu pot decât să mă bucur că ne vine sânge proaspăt. Avem nevoie de tineri în rândurile noastre, avem nevoie de schimbare, ca să-ţi spun sincer sunt sătul de moşnegii ăştia din jurul meu roşi de GRU încă de acum 30 de ani. Cum sunt şi eu.”
Simpaticul moşuleţ cu părul alb şi mustaţă pe oală râse hârâit, bătându-l pe umăr.„Nu am avut timpul necesar să te şcolim, la noi se fac ani de pregătire specială, dar tu eşti un om de viitor şi pricepi repede cum stau lucrurile: trebuie să te îmbraci frumos, decent, să nu te iei la bătaie prin cluburi şi să te mărgineşti doar la amabilităţi şi complimente.

Eşti doar Secretar 3, aşa că orice nu ştii îl întrebi pe 2. Apoi 2 îl întreabă pe 1, 1 îl întreabă pe şeful de rezidenţă care mă întreabă pe mine. De fapt ştii ce, ia notează-ţi telefonul meu şi când ai o problemă mai importantă mă suni.” Râsul hârâi din nou pe timpanul tânărului Syda.
„Un coniac?”, întrebă moşuleţul îndreptându-se încet spre un mic bar din colţul biroului larg, mobilat cu gust. Nu aşteptă răspunsul şi continuă:„Apropie-te! Că tot vorbeam de pregătirea noastră, fii atent. Ce vezi aici? Reţine tot în 3 secunde! Moşul deschise larg uşa rotativă a barului din lemn masiv, expunând sticlele.
„Ei? Ce-ai reţinut?”
„Ăăă, păi erau multe sticle scumpe, nişte pahare, câteva cupe de şampanie într-un suport pe uşă.”
„Vezi?, strigă spionul cu satisfacţie, pocnindu-şi palmele. Exact ce-ţi spuneam. Ai picat testul. Trebuia să reţii doar sticla cea mai goală. Să ştii ce s-aduci de la Paris”.
Şi începu să râdă cu poftă, dând capul pe spate exact cum fac chinezii în filmele proaste cu kung fu de la cap la coadă. Scârţâind dur, roţile avionului tatuară pe faţa pistei nişte linii lungi de cauciuc ars. La ieşirea din aeroport îl întâmpină aceeaşi pegră de taximetrişti şi şmecheri care mereu aşteaptă ceva, dar nimeni nu ştie exact ce.

Luă un taxi la întâmplare, fără să se mai obosească să se uite la tarif. Oricum nu contează, când te urci în taxi la aeroport vei fi ars oricum, ştii asta, nu-ţi mai faci nervi cum nu-ţi faci pentru gropi, semafoare stricate, vieţi de oameni săraci abandonaţi ca halatele însângerate într-o chirurgie de război.
„Domne, toţi e nişte hoţi, vă zic eu.”
Tonul arţăgos al taximetristului îl scoase din reverie. Tocmai era în Café du Marché, pe colţul acela superb, cu EBA alături. Aşa cum fusese în realitate cu numai două zile în urmă, când totul părea aranjat de mâna unui regizor de geniu. Bătea un vânticel cald, în surdină se auzea Edith Piaf : “Non, rien de rien, non je ne regrette rien”… EBA se uita la el şăgalnic, îşi ţuguia buzele ca Moni în emisiunea de vis „By Monica Columbeanu” şi-l atingea uşor cu vârful pantofului, exact în ritmul muzicii. La poalele Turnului Eiffel nişte români dădură drumul la: “Pumnii mei minte nu are”, însă seara fu salvată de pasiunea de nestăvilit a Ebei, crudă în dragoste precum taică-su în război.
„Cine, domne? făcu Syda pe prostul, deşi cu intuiţia lui era imposibil să nu-şi dea seama că generalizarea aceasta fără obiect “ei e hoţi, toţi adică” nu se poate referi decât la planul politic. Ei şi noi. Asta era ideea. Noi, prostimea, sărăcimea formam un organism în luptă cu un alt organism feroce, cu Ei. De fapt asta e iluzia omului simplu, că sărăcimea e solidară iar bogaţii sunt toţi mână în mână împotriva omului de rând. În realitate, pune pe oricare reprezentant de seama al prostimii într-o funcţie cât de cât importantă şi va fura cu mâna până la cot.
Dar dacă nu poate fura trăieşte cu iluzia cinstei lui deosebite. „Panaramele, jegoşii ăştia care candidară, domne”. Unii hoţi din tată-n fiu, alţii actori, cântăreţi. În afară de Adi Minune care e un băiat de nota zece şi merită votat, chiar nu ai cu cine domne, nu ai cu cine, în pielea mea.
Făăă, treci la cratiţă cu Q7-le tău cu tot. Băga-ţi-aş sârmă-n nas de scroafă! Ai văzut, domne, ce nesimţiţi e ăştia cu bani? Cum se bagă peste tot?”

Syda se aşeză mai bine în scaun, dar urmele sângerii de pe spate vorbiră pe limba durerii. Grimasa lui fu interpretată de taximetrist drept aprobare.
„Ne-am grăbit să-l împuşcăm pe Ceauşescu, da’ ăla a fost om mare, domne. Nu ştiu ce ai fost matale pe atunci, că te văd destul de tânăr, da’ eu eram ospătar la Cina. Ce ciubucuri şi ce femei am avut eu, domne, nu a avut mulţi. Păi venea seara securişti – băieţi de comitet, domne – lua câte două, trei sticle de whisky, kentane, friptane şi stătea până la două, trei în noapte. Noi, ospătarii, le chemam taxiuri şi aveam şpagă şi de la băieţii de la Cobălcescu. Eee, ce era cu taxiurile pe atunci, domne, păi alte vremuri. Era câteva companii şi taximetristul era taximetrist, frate. Păi acu orice păcălici îşi ia licenţa şi gata, duce omu la moarte. Păi uite cu Teo Peter, nu zic, americanu a fost de vină, da’ tu ca taximetrist, profesionist adicătelea, te uiţi mă nene şi tu în stânga şi-n dreapta, chiar dacă ai prioritate. Mai ales noaptea, când mai e câte unii cu un pahar-două în cap. Sau cu clientul: te porţi cu respect, te gineşti şi tu dacă omu are chef, n-are chef de vorbă, nu-i împui capu’ cu tâmpenii. Eşti respectuos că nu ştii de cine dai. Dacă vrei şi tu un ciubucel acolo trebuie să meriţi, nu?”

Aluzia îl amuză pe Syda, care intră în joc cu cea mai puternică strategie a lui: minciunile atât de gogonate şi îmbârligăturile aşa de complexe, încât zăpăcea omul şi-i lua judecata.
„Domne, nici nu ştii câtă dreptate ai! Uite, eu lucrez pentru nişte mahări din ăştia, mă-nţelegi că nu pot să dau nume, guzgani rozalii de ăştia, şi făcu din ochi spre taximetrist. E, barosanii nu se dau în lături de la nimic. Crezi dumneata că treaba cu Cioacă şi Elodia a fost aşa aiurea?”
„Cum adică, domne?” Taximetristul era vizibil încurcat dar şi interesat peste măsură.
„Domne, te văd om serios, nu sifonezi, nu faci pe tine să zici peste tot!”
„Să moară ce-am mai scump, şefu, da’ sunt băiat de cartier, am auzit io multe.”
„Fii atent: Cioacă a fost iubitul secret al Mihaelei Runceanu. Într-o zi, pe când era la cazino în Constanţa, a intrat într-o combinaţie cu un bişniţar mărunt, unul Băsescu, ca să cumpere două geamantane de săpunuri FA.”
„Fantastic, făcu taximetristul !”
„Au discutat, au căzut la pace cu preţul şi Cioacă i-a propus lui Băsescu să facă tranzacţia la hotel. Seara s-au întâlnit, Băsescu a venit cu geamantanele, au făcut târgul şi au rămas în cameră la un pahar să mai discute de una, de alta. Pe la 12 noaptea a venit Mihaela, fusese să cânte în barul hotelului unde avea contract. Cât era de tânăr Cioacă, un puşti, ce mai, tot şi-a dat seama că lui Băsescu i-au sticlit ochii sub pleoapele alea lăsate când a apărut Mihaela, dar şi-a zis că n-are ce să se întâmple şi s-a dus jos să mai ia de băut. Când a venit, Băsescu era cu şliţul deschis, în genunchi lângă Mihaela care zăcea lovită cu telefonul în cap. <<„Iartă-mă frate, îţi dau orice, am avut un moment de nebunie, băutura…>>
Cioacă a sărit pe el, s-au bătut, apoi au căzut la pace. Tipa oricum era mierlită şi Băsescu i-a oferit lui Cioacă o Dacie nouă dacă tace şi bani în fiecare lună. Cinci sute de dolari pe lună timp de 10 ani.
Totul s-a rezolvat cu doi veri de-ai lui Cioacă, au aranjat apartamentul Mihaelei şi au găsit un fraier pe un şantier căruia i-au dat de băut până nu a mai ştiut de el şi l-au plantat în casă. Nenorocitul când s-a trezit a făcut urme peste tot, a fugit şi un telefon anonim la miliţie, care spunea cine e autorul, a încheiat treaba.”

Taximetristului mai că îi curgea scuipat din gură la auzul balivernelor croşetate cu convingere de Syda.
„Fantastic, domne! Extraordinar! Şi acum cu Elodia?”
„Care Elodia, domne, nu fi copil. Elodia nu există şi nu a existat niciodată.”
„Cuuum? Taximetristul era la un pas de apoplexie.”
„Cum auzi. Cioacă s-a crezut prea şmecher, l-a contactat pe Băse de când e preşedinte şi a încercat să-l şantajeze. Băse a pus nişte băieţi de-ai lui de la servicii să îl bage în găleată şi gata. O poză aşa aiurea, nişte mărturii de trei parale, “mama Elodiei” e de fapt una din SRI şi Cioacă nu are cum să spună că de fapt Elodia nu a existat, că ar fi considerat nebun. Ar veni nu ştiu câţi inşi să povestească despre el şi Elodia şi ar mai ajunge şi în cămaşă de forţă.”
„Incredibil!”, făcu taximetristul opărit.
„Da, domne, dacă vor ăştia te înfundă pe loc. Îţi bagă un “client” în taxi care îţi împinge sub scaun o pungă cu praf, te opreşte poliţia la control şi te-a mâncat puşcăria 20 de ani. Asta dacă au vreun interes mare la tine.”
„Domne, pe cinstea mea, simt că înnebunesc. Cred că fug din ţară.”
„Domne, nu e o idee rea.”
Între timp ajunseră la sediul secret al SIE.
Syda scoase banii dar taximetristul îl refuză politicos:
„Domne, mă jigneşti. Mi-ai făcut ziua şi mi-ai deschis capu’. Eu îţi rămân dator. Ce am auzit la dumneata nu vezi în filme”.
Syda se dădu jos din maşină, rânjind. Când vroia era imbatabil.
Întâlnirea cu Zborhoşescu a fost banală, nişte păreri de rău de faţadă, încurajări şi la revedere.
Morala: cu presa nu te pui, când te bubuie toţi bagi capul la cutie şi dispari o vreme. “Vedem noi mai târziu. Eşti tânăr…”, aruncase ultima nadă Zborhoşescu.
Spre seară, un sms îl făcu pe Syda aproape să-şi piardă minţile: “Sunt însărcinată! Te iubesc!”