Profetul si mogulenii

Foşnetul arborilor din Grădina Botanică aluneca de-a lungul Dealului Cotrocenilor prin venele oraşului blocate de maşini încinse. Aerul de primăvară curgea pe zidurile caselor boiereşti din Calea Plevnei. Anul 2010 debutase cu o schimbare în strategia Marinarului, regulile jocului se modificaseră peste noapte şi toată metodologia de lucru a presei trebuia adaptată din mers. Înainte era simplu: preşedintele zicea în fiecare zi câte ceva, se mai ducea la mall, la podul nu ştiu care, mai o ţigancă, mai un găozar, o răpire şi-un molah şi gata, domnule, pixelii se puteau întinde pe pâine de dimineaţa până seara. Pâine şi pixeli, asta vrea românul.

Dar Băsescu pricepuse într-o noapte, pe când dădea cep sticlei de apă minerală, după obicei, că relaţia cu presa poate fi privită şi într-un mod digestiv: nu vrei rahat, nu-i da mâncare. Aşa că hotărâse intrarea în post, abstinenţa totală, necuvântarea publică, smerita cugetare. Altfel spus, capu’ la cutie!
Modelul funcţionează de minune în plan anatomic, o tumoare aflată într-un organism care se privează o perioadă destul de mare de hrană, moare încetul cu încetul. Practic, organismul îşi consumă singur mizeriile, făcând curăţenie dacă îl laşi în pace şi nu-l mai intoxici.
Aşa se explică vindecarea unor persoane cu cancer prin post negru îndelungat, pe lângă credinţă şi aportul gândirii pozitive.
Dintr-o mişcare, tunurile nu mai aveau muniţie şi ţinta dispăruse. Domnul Gâdea bătea din buze, profesorul Stan se scremea, într-o nouă emisiune, să fie de unul singur la fel de brownian cum era în grup, dar nimic nu-l mai excita nervos suficient, Mircea Badea visa la un nou motiv să-şi arate sub maieu muşchii lucraţi încă din copilărie cu Cavit.

În aceste condiţii, mogulii hotârâseră că este nevoie de o nouă întâlnire la nivel înalt.
Oamenii de încredere ai lui Patriciu, Voiculescu şi Vântu se întâlniseră într-un local mizer de lângă Gara de Nord. Avuseseră deja grijă să transpire în presă informaţia cum că mogulii se vor întâlni în Deltă, pe domeniul lui Vântu. Întâlnirea s-ar fi desfăşurat în străinătate, dar SOV avea interdicţia de a părăsi România. Principala problemă era găsirea grabnică a unei locaţii sigure pentru întâlnirea greilor, interceptarea trebuia evitată cu orice preţ. Sabia plutea desupra mogulilor, Popa putea fi extrădat oricând şi dosarul FNI ar fi atârnat mai greu, dosarul Rompetrol nu era nici el finalizat, iar sumele în discuţie erau imense. Totul era la nivel de cercetări, dar nu se ştie niciodată.
În cele din urmă, fusese aleasă una din casele-fantomă aparţinând unui personaj total necunoscut opiniei publice, Gojdău.

Casele-fantomă sunt nişte imobile oricând gata pentru a fi închiriate unor persoane care vor să se întâlnească în condiţii de maximă siguranţă, arată obişnuit pe dinafară, dar înăuntru lucrurile sunt gândite în cele mai mici detalii: camerele sunt practic nişte cuşti Faraday, pentru a nu se putea intercepta telefoanele mobile, există calculatoare cu internet whirless, plasme, ceasuri după fusurile orare ale marilor capitale, bar şi tot ce trebuie. Există şi o incintă total antifonată, din sticlă, exact cum sunt în toate ambasadele lumii, locuri izolate unde se pot discuta problemele de cel mai mare interes, cele de viaţă şi de moarte.
Cheile ţi se dau cu trei zile înaintea întâlnirii, pentru a putea face orice verificare electronică a casei. Nimeni nu vrea „ploşniţe” în pereţi când discută oarece.

Casa de la numărul 155 al Căii Plevnei fusese proaspăt renovată şi totul era potrivit pentru o întâlnire mogulică. De comun acord, Cristi Brânză, Fane Cepoi şi Jan Dudău, hotărâseră să nu se mai complice cu verificarea pereţilor, oricum nimeni nu ştia că aici aranjaseră ei întâlnirea. Mai bine, în timpul rămas până la consiliul greilor, profitau de cheile palatului, căci vila aducea mai curând a palat, fiind un imobil boieresc ridicat pe la 1890 şi să facă o întâlnire în patru, cu Sexy Călărăşeanca, cea mai nouă pocnitoare vip a Bucureştilor.
Fata, o superbitate de etnie mulatră de la marginea Călăraşiului, avea din naştere un fund senzaţional. Cu fundul îl zăpăcise pe-un impresar de la „22 centimetri records”, care-i plătise implanturile de silicon în ţâţe, cu implanturile impresionase un fotbalist de la Steaua care-i plătise operaţia de îndreptare a nasului pe care i-l rupsese într-o noapte de pomină o bestie de la Dinamo, apoi cu toate laolaltă impresionase revista Playboy şi apăruse în paginile ei plină de spumă de vişine într-o baie turcească.

„Coaee, ridicase tonul Cepoi după un pahar de bloody mary, o babardim şi noi niţel, comandăm un catering, dup-aia aducem una să curăţe şi să sprayeze pe-acolo şi ne simţim şi noi bine, că destul suntem sclavi!”
„Ştiu şi eu, mă… Să nu afle ăştia că ne ducem dreq, ne căutăm serviciu şi pe foamea asta…”, zisese Brânză.
„E, şi mare leafă ai la ăsta, ce să spun! Zi să faci spume-n gât că-ţi dă mai mult de 3000 de coco pe lună! Da’ te aleargă de faci pe tine şi te ia şi la baros când i se scoală!”, învârtise Cepoi cuţitul în rană.
Adevărul e că mogulii nu plătesc aşa de bine cum te-ai aştepta. Şi secretele pe care le ştiau cei trei făceau o avere.
Dudău era mai tăcut din fire, o lăsase aşa cum a căzut:
„Bă, cum credeţi voi. Ce să zic…”. Şi zâmbise imperceptibil.
Cu numai câteva zile în urmă, Lovin, reporterul virtual căruia i se mai spunea şi „Profetul” şi care-i suplimenta din gros leafa pe care i-o dădea cu destulă zgârcenie mogulul, făcuse pariu:
„Flutură-le-o pe la nas pe Sexy Călărăşeanca şi dacă n-o să uite ei şi de ploşniţele din pereţi şi de tot, să vezi tu. Ajunge să te scapi c-ai auzit că e disponibilă şi curvarul ăla de Cepoi o sa ia foc. O să vă roage să faceţi una mica în casă. Restul lasă în seama mea.”
Veni si ziua întâlnirii. Cepoi, Brânză şi Dudău aduseră tăvile cu gustări şi băuturile. Totul trebuia să fie gata la apariţia mogulilor.
Fiecare avea tabieturile lui. Patriciu, spre exemplu, nu putea discuta nimic serios pe burta goală. Icrele de ştiucă trebuiau să strălucească în vasele de Boemia iar savarinele să nu se pleoştească în sucul propriu, dar să fie perfect însiropate. Din cauza obiceiului conului Dinu de a amesteca savarinele cu icrele, lui Vântu i se făcuse rău la prima întâlnire mogulească.
Cu tonul lui ritos, spusese:

„Stimaţi domni, vă rog să aveţi amabilitatea de a mă scuza pentru câteva momente.” Odată ajuns în baie vomită şi sufletul din el:
„Al naibii umflat ce bagă în el! Icre cu savarine, auzi frate!, şi breeaa, breeaa, încă două jeturi în budă. Ce i-aş mai trage un FNI lu’ ăsta…”
La ora 20, Rolls-ul lui Dinu Patriciu intră fâşâind fantomatic pe porţile casei. În numai câteva minute apărură şi ceilalţi, aşa că şedinţa putea începe.
Vis-a-vis, parcată neglijent, cu două roţi pe trotuar, o dubiţă Peugeot Boxer inscripţionată „Blitz Curier” tocmai îşi stinse poziţiile. Înăuntru, Urzichescu, detectivul de la firma de spioni cu care lucra Lovin, orientase deja microfoanele spre geamurile casei ţintă. Aluzia aruncată de Lovin lui Dudău despre microfoanele din pereţi era doar o variantă de acoperire, în caz că Dudău ar fi trădat. Lasă-i să spargă pereţii degeaba, dacă-s fraieri.

„Mult stimaţii mei domni, caracteristicile socio-economice al ţării noastre, în contextul crizei globalizate, pe de o parte şi avântul extraordinar al Chinei pe pieţele bursiere şi perspectiva tot mai apropiată a unui nou război în Golf, cu Iranul, pe de altă parte, ne aruncă în faţă provocări fără precedent”, începu Vântu cu solemnitate.
Patriciu, cu vârfurile degetelor unite în piramidă, interveni cu ton de aprobare:
„În editorialele mele din Adevărul am susţinut exact aceleaşi lucru, Sorine. Ai toată dreptatea din lume. Îmi permit să citez din articolul meu Flacăra din tufiş:
"Istoria nu curge liniar. Dezvoltarea nu e graduală şi nu se planifică. Sunt câştigători cei care fac saltul, cei care descoperă, cei care se descoperă.”, şi-şi îndesă o savarină întreagă în gură.

Vântu continuă ca şi cum nu fusese întrerupt:
„SIF MOLDOVA a operat o modificare: s-a suspendat dreptul de vot aferent acţiunilor care depăşesc pragul de 1%. Toată piaţa financiară este în transformare, predictibilitatea este imposibilă. Este nevoie de o mai mare claritate în expunerea problemelor noastre. Mass-media, deci, trebui să facă mai mult.”
„Dane?, se adresă Patriciu lui Voiculescu, băgând în gură două linguriţe de icre.”
„Vântu icni şi se uită în altă parte.”
„Bă băieţi, aduceţi, bă, Pesi şi alune, ce dracu?” Cepoi, Brânză şi Dudău săriră ca împinşi de arcuri de pe scaunele din antreu, Vântu se scuză şi ieşi până la toaletă.
Aici interveni mâna destinului sau a cine ştie cui.
Vila e împărţită în două, încă de pe vremea comuniştilor care îl băgase pe proprietar la închisoare şi fusese dată la două familii. Prin operaţiuni de culise, Gojdău cumpărase tot imobilul, dar păstrase formatul moştenit de la comunişti. E mai profitabil să ai două case mari, perete în perete, decât una uriaşă.
Dincolo, în salonul vecin, avea loc o întâlnire cel puţin la fel de importantă ca a mogulilor.

Fernando de la Caransebeş, Babi Minune şi Costel Puştiu discutau despre înlăturarea lui Guţă din fruntea muzicii ţigăneşti. Berile îşi făcuseră efectul.
Deja discuţia se încinse şi se ajunse la capitolul versuri.
Babi Minune bătu cu pumnul în masă:
„Băi, să fie clar, ne trebuie versuri adevărate ca să-l punem jos pe Guţă! Ia fiţi atenţi la mine, versuri din Vali G.:

"Ce idee şmecherită mi-a venit în minte,
Să mă răzbun pe duşmani, să-i fac din cuvinte,
Şi să le spun VORBE GRELE, să-i doară mai tare,
Să vadă cu-adevărat că nu au valoare!”

În duba detectivilor, Urzichescu tocmai aţipise, obosit după noaptea pierdută la poker şi plictisit de discursurile economice din salon. Dormea cu mâna pe joystick-ul care comanda microfonul direcţionat spre geamurile încăperii unde discutau mogulii şi-l deplasase numai câţiva centimetri, exact cât să audă întâlnirea maneliştilor.
Somnul îi sări de parcă cineva i-ar fi aruncat o găleată cu apă în cap: „Aici Cobra, aici Cobra, OVER. Tare de tot, băieţi, e tare de tot. Ţintele vorbesc cifrat, Motanu zice nişte chestii… Material de milioane, revin. OVER.”
„Nu, bă, sări Costel Puştiu, ideea e:

"Dau cu stânga bine, dau cu dreapta bine,
Hai să vedem cine se pune cu mine,
Dau cu stânga de belea şi cu dreapta tot aşa,
Te rog nu mă provoca, că e vai de viaţa ta!”

Urzichescu se sufoca de fericire:„Centrala, aici Cobra, OVER. Extraordinar, Conaşul propune calea de mijloc, nici cu stânga, nici cu dreapta! OVER.”
„Ce nu înţelegeţi voi e că lumea are nevoie de dreptate, sări Fernando de la Caransebeş. Ne trebuie un Ţepeş.
Ia auziţi aici:
Aţi pierdut la cazino,/ aţi dat de mare belea,/ aţi intrat în ţeapa mea,/
Din sicriu când am ieşit,/ eu pe toţi v-am depăşit,/ aţi dat de mare belea,/ iar vă trag în ţeapa mea!”
„Centrala, centrala, Piratu’ devine agresiv, vrea să susţină o mână de fier la preşedinţie, să intre în industria jocurilor de noroc şi pregăteşte un nou joc piramidal.”
Din cauza răcnetelor bestiale care se auzeau din salonul vecin, mogulii întrerupseră şedinţa în coadă de peşte. Fu propusă o nouă întâlnire, când va scăpa Vântu de interdicţie, de data asta în Dubai, departe de manelele şi mizeriile din România. Dar ce nu ştiau mogulii este că, în acelaşi timp cu ei, câţiva fotbalişti bucureşteni îşi rezervaseră bilete low cost spre aceeaşi destinaţie.